Despre specialiştii noştri

În Centrul de Dietetică, Nutriţie Integrativă şi Medicină Complementară Dr. ALBU - Luptătorilor 56, consilierea dietetică, nutriţională şi de intervenţie în stilul de viaţă este realizată doar de personalul propriu şi anume de Nutriţionist-Dieteticienele Lorena Crișan și Anca Ignat şi sub directa supraveghere a Dr. Horaţiu Albu (managerul și coordonatorul ştiinţific al Centrului), toți licenţiaţi ai UMF “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca. 


 *CV-urile profesionale ale specialiştilor din Centrul nostru pot fi consultate în fişierele ataşate la subsolul acestei pagini!

 

Pentru rigurozitatea actului terapeutic, al alegerii şi utilizării mijloacelor de investigaţii, a temelor de cercetare şi de educaţie ne-am ales şi ne vom alege în continuare ca şi specialişti titulari doar dintre profesioniştii licenţiaţi ai universităţilor de medicină şi farmacie.  

Chiar şi în cazul specialiştilor colaboratorilor, cu care este posibil sa ne ramforsăm echipa în funcţie de necesităţi,  vom menţine doar standarde foarte înalte şi îi vom selecţiona doar pe aceia care, pe lângă aptitudinile terapeutice deosebite, pot documenta fără tăgadă absolvirea şi a cursurilor unei facultăţi dedicate studiului ştiinţelor naturale  (biologie, biochimie, psihologie, etc.) cu diplomă de licenţă  la o universitate de prestigiu din România sau stăinătate.  

In fisierele de mai jos puteţi parcurge cv-urile profesioniştilor din Centrul nostru atît titulari cît şi colaboratori!